Palatul Cotroceni

ATENEUL ROMÂN

Considerat una dintre bijuteriile arhitectonice ale României, clădirea Ateneului Român din București este produsul "Societății Culturale Ateneul Român", fondată în 1865 de un grup entuziast format din Constantin Esarcu, V. A. Ureche, C. Rosetti, N. Krețulescu, Al. Odobescu și alții.

Locul unde s-a ridicat Ateneul Român aparținea familiei Văcăreștilor. Planurile, în stil neoclasic, au fost concepute de arhitectul Albert Galleron, iar în doi ani clădirea a fost aproape gata, fiind inaugurată la 14 februarie 1888.

Privită din afară, clădirea Ateneului Român este formată dintr-un peristil din șase coloane în stil ionic, dând impresia unui templu grecesc, sub care se află, în medalioane, chipurile a cinci domnitori ai României: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Vasile Lupu, Matei Basarab și regele Carol I.

Interiorul este, poate, chiar mai impresionant decât exteriorul. În holul de la intrare se află patru scări în spirală în jurul unor coloane din marmură de Carrara și sculpturi decorative. Sala de spectacol are o acustică deosebită.

Ceea ce impresionează în mod deosebit este fresca lungă de 70 de metri și înaltă de 3 metri care este realizată de jur-imprejur. Ateneul este un sanctuar al culturii române care a găzduit concerte remarcabile ale unora dintre cei mai mari dirijori și soliști ai lumii.

ATENEUL ROMÂN
Strada Benjamin Franklin 1, Bucuresti

ATENEUL ROMÂN
".un spectacol memorabil."
Cotidianul
".entuziasm debordant al muzicienilor.o interpretare remarcabilă."
Observatorul Cultural
"The musicians are young, beautiful and talented, they played wonderfully. It was a great pleasure for me."
Francis Ford Coppola
"Un festival de o extremă diversitate"
Adevărul
"O manieră extrem de modernă de a face muzică de cameră."
Ziarul financiar
"For ardent music lovers, November is the perfect time to visit Bucharest. The chamber music festival SoNoRo kicks off featuring young, internationally renowned artists aiming to promote what is the most intimate form of music communication"
easyJet Magazine

Vinurile SoNoRo

vin

Sonoro Vivace. Alb. Perfect ca aperitiv înaintea unui concert, excelent acasă pe muzica lui Givanni Bottesini, Wolfgang Amadeus Mozart și Felix Mendelssohn-Bartholdy

Sonoro Cantabile. Roșu. Un vin cu calități muzicale, de savurat acasă, în compania lui Piotr Ilici Ceaikovski, Nino Rota sau Richard Strauss

  • find us on facebook
  • follow us on twitter

© SoNoRo 2009